Interviu pe platou: Jackie Earle Haley este Freddy Krueger in Cosmar pe Elm Street / A Nightmare on Elm Street. Interviul este realizat de Stephanie Sanchez.

 

Freddy Krueger (Jackie Earle Haley) revine in Cosmar pe Elm Street, remake comtemporan al clasicului horror din 1984. IESB, impreuna cu un grup de jurnalisti online, a fost pe platourile de filmare unde au realizat acest interviu in ianuarie 2009.

 

Un grup de adolescenti din suburbiile americane au in comun un fapt straniu. Toti sunt urmariti indeaproape de Freddy Krueger, un ucigas desfigurat care ii vaneaza in timp ce ei viseaza. Atat timp cat stau treji, se pot proteja unul pe altul, insa cand adorm nu exista scapare.

 

Iata mai jos un interviu cu Jackie Earle Haley.

 

Jackie Earle Haley: E buna replica asta. Recunosc, ma gandec mereu la asta, insa pana acum, o singura data a trebuit sa apelez la Andrew, creatorul costumului, pentru a-l intreba daca am taiat cumva un fir de la aparatele de pe platou.

 

E destul de sufocant. Toate lucrurile astea de pe mine sunt lipite intre ele din fata si pana in spate, fiecare centimetru patrat de pe spatele meu are diverse instalatii lipite de el. Se simte ca naiba de obicei, insa in timpul filmarilor, este oarecum motivant pentru personaj, poate tocmai din cauza disconfortului creat. Am degete false in partea asta, si manusa in partea asta. Una din lentilele de contact mi s-a incetosat, asa ca nu pot vedea deloc cu ochiul asta, prin asta plin de sange pot sa vad cat de cat, dar ochelarii bineinteles ca nu ii pot purta, asa ca toata experienta este o treaba foarte ciudata, dar culmea e ca il ajuta pe Freddy atunci cand intram in actiune. De fiecare data cand intru in pielea personajului se intampla asta si, nu stiu, face parte din experienta cred, nu stiu cum as putea sa descriu.

 

Cand eram mic nu eram un foarte mare fan al genului horror. Unele filme mi-au atras atentia si tin minte ca de asta chiar am fost foarte intrigat. Pe primul chiar l-am vazut la cinema si mi-a placut foarte mult. Intreg conceptul mi s-a parut foarte interesant. Dintre toti monstrii astia din anii ’80, Freddy mi s-a parut cel mai interesant pentru ca a avut mereu o profunzime care m-a atras. M-a facut curios sa aflu ce il facea pe omul asta sa functioneze, spre deosebire de ceilalti, care erau mai mult niste masti si oameni care alergau catre tine.

 

Da, m-am uitat din nou la primul si le-am vazut pe celelalte pe bucati. La un moment dat, pe parcursul procesului, m-am intrebat daca ar fi indicat sa aprofundez si sa ma uit la filme. Dar pana la urma am hotarat ca ar trebui sa il revad pe primul si ma bucur ca am facut-o. Chiar m-a readus in contact cu tot ce se intampla si cred ca de fapt primul este cel caruia ii aducem omagiul si pe care incercam sa il reinviem.

 

E un fel de voce. Sunt eu. Incercand lucruri diferite, oferind informatii partii constiente din mine astfel incat subconstientul sa poata broda pe marginea datelor oferite. Uneori, in timp ce ma plimb, iau nastere diverse sunete. Mi s-a parut chiar motivant sa ma vad in oglinda cu masca asta si doar sa ma prostesc putin.

 

Mi-am propus sa devin Jon Chaney. Mai am 998 de roluri pana sa il ajung. Prima oara am auzit de acest proiect de pe internet. Oamenii ma vedeau deja pe mine in pielea lui Freddy si atentia mi-a fost imediat atrasa pentru ca personajul avea deja un nume consacrat. Cu cat ma gandeam mai mult, cu atat ma intrebam mai mult: „Ce motive as putea avea sa nu joc acest rol?” E o sansa incredibila. Este distractiv si diferit, e o experienta grozava sa lucrezi la un asemenea film de gen.

 

Pai am semnat deja pentru inca cateva, cred ca va fi grozav. Dupa ce le vom face pe cele pentru care am semnat, mai vedem.

 

Cred ca am reusit sa ne rezumam la trei ore si douazeci de minute. Astazi a durat aproape patru ore si jumatate pentru ca a trebuit sa adaugam si partea de sus. In majoritatea scenelor, asta poate lipsi pentru ca port palaria. E grozav cand lipseste bucata asta din machiaj pentru ca simt ca imi mai intra si mie aer in creier.

 

Pai masca intreaga este compusa din mai multe piese create de Andrew Clement. Aceste piese sunt, la randul lor, descompuse in bucati mai mici care sunt lipite, pe rand, pe fata mea, apoi marginile sunt imbinate, ajungand incetul cu incetul la o piesa unica. La final, chiar arata ca o singura piesa pentru ca este totul foarte bine amestecat. Pot spune ca este intr-adevar fascinant ce au facut.

 

Deja m-am obisnuit. La inceput chiar ma intrebam in ce m-am bagat si daca nu cumva am facut o mare greseala. Apoi insa am vazut si pozele, in oglinda nu pot sa ma vad bine, ti-am explicat in ce hal vad prin masca asta. A doua zi aveam ochelarii si Andrew a venit la mine cu computerul iar cand mi-a aratat pozele, mi-am dat sema ca merita toata tevatura. Pur si simplu imi imaginez compozitia asta impreuna cu toate elementele lui Freddy cu care ne-a obisnuit – palaria, manusa, puloverul si restul. Asta face totul sa fie si mai realistic, cred. Incet, incet am ajuns sa ma obisnuiesc.

 

Din cate imi aduc aminte, una din primele scene filmate a fost cea cu Freddy intreg, dar a fost doar o coincidenta. Scenele sunt separate si diferite, dar in acelasi timp strans legate. Poti oarecum considera ca este acelasi tip si inainte, si dupa metamorfoza. Motiv pentru care pot spune ca ceea ce era Fred il conduce pe Freddy, dar cu toate astea, e vorba de doua fiinte separate in personajul asta.

 

Cred ca pana acum rolurile mele au fost ale sufletelor chinuite asa ca acum am hotarat sa-l intepretez pe cel care le chinuie.

 

Cred ca este ceva mai serios decat l-am mai vazut eu inainte.

 

Pai, ca sa nu spun mai mult decat ar trebui, voi spune doar ca este ceva mai intunecat, trateaza lucrurile cu ceva mai multa seriozitate. Exista inca acea bucurie, dar pare a fi mai serios, mai infuriat.

 

Cred ca tot ce facem se leaga. Dar in acelasi timp ne adancim si invatam ceva mai mult. Dar se bazeaza foarte mult pe ceea ce aflasem deja.

 

A fost grozav sa lucrez la Shutter Island. A fost cam ca intr-un vis totul. Cartea este minuntata, iar scenariul a fost pe masura. Leo e incredibil. Lucrul pe platou impreuna cu Marty si tot ce am facut acolo e o poveste aparte. „Primul tip care a facut asta a fost in 1922, apoi inca unul a luat-o de la capat in 1937” [rade] Ne-a povestit despre prima umbra care a fost pusa intr-un film si cum a fost folosita foarte eficient. A fost chiar misto. Am vazut de curand trailerul si mi s-a parut demential, abia astept sa vad si eu filmul.

 

Urmeaza sa incep lucrul la un serial de televiziune numit Human Target. Pare chiar interesant, asa ca voi lucra in continuare. Cam asta am in plan momentan. O sa ma tina ocupat daca publicul il va gusta si va fi apreciat de critici. Chiar pot spune ca voi fi destul de ocupat pentru o vreme.

 

Nu am nici o idee.

 

[Interviul continua pe platou dupa filmarea scenei in care Jackie sfarteca gatul cuiva. Va vorbi acum despre manusa lui Freddy pe care o poarta. Momentan are lame false puse pentru scena mentionata.]

 

Arata grozav. Cea cu lame reale, aia este cea mai tare.

 

Asta pe care o port acum e ceva mai usoara, dar m-am obisnuit cu cea cu lame. Ma simt atat de bine cu ele incat parca ar fi parte din mine.

[atatand spre vopseaua verde de pe fata sa] Asta e pentru tipul cu calculatorul, sa ma poata urmari. Tot felul de chestii misto. Avem scene in care trebuie sa jucam si sa intram cat mai bine in pielea personajului si scene care sunt numai despre film si povestea sa. Scene fragmentate, cum am facut si mai devreme. Momentul asta, doar trei secunde din el. Bine, cand vezi scena intreaga, arata chiar foarte bine. Procesul de filmare e destul de ciudat din punctul asta de vedere, pentru ca deseori faci asta, filmezi niste scene foarte scurte pe care apoi le lipesti si vezi ca a iesit o treaba chiar foarte interesanta.

 

Pai da, cred ca o sa fie ceva asemanator cu ce ati vazut voi mai devreme, doar cu mai multa profunzime si mai multe chestii care se misca prin jur, sper. N-as fi surprins daca as vedea cate o vena improscand pe ici pe colo.