Ultimele episoade ale serialului Oamenii Legii aduc pe micile ecrane o misiune pe cât de complicată, pe atât de periculoasă - polițiștii sunt puși față în față cu suspiciunea unui atentat cu bombă.

Un ghiozdan suspect ce poate exploda oricând, o tentativă de omor al cărui vinovat trebuie pedepsit și planuri de răzbunare ce se pot termina tragic sunt cazurile care îi vor ține cu sufletul la gură pe iubitorii de acțiune și adrenalină săptămâna aceasta, de luni până vineri, de la ora 18:00, pe AXN.

Un rucsac suspect, lăsat de izbeliște în perimetrul unei importante facultăți din București pune pe jar unitățile pe poliție din capitală. Agenții pornesc într-o cursă contra-cronometru spre ceea ce pare a fi un atentat cu bombă. Așa începe săptămâna pentru Oamenii Legii, care sunt nevoiți să rezolve cel mai complex caz de până acum, un caz ce poate avea urmări fatale. Episodul 24 va da șansa telespectatorilor să intre în lumea plină de neprevăzut a misiunilor Poliției Române.

De data aceasta, echipa de polițiști este chemată pentru a investiga un pachet suspect lăsat la Facultatea de Automatică și Calculatoare din București, al cărui conținut este necunoscut. În sprijinul lor, sosesc geniștii, Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale – SIAS, dar și un robot menit să localizeze, să identifice și să dezamorseze o bombă. Totul este planificat și calculat cu grijă, iar ingenioasa mașinărie este coordonată de la distanță, fără a pune astfel în pericol viețile polițiștilor.

Tehnologia de ultimă generație, agilitatea și o excelentă coordonare a agenților în teren, fac din acest caz un moment de maxim suspans, care îi va captiva pe fanii serialelor polițiste. Vom afla împreună finalul acestei operațiuni complicate luni, 4 decembrie, de la ora 18:00.

Și în restul săptămânii, apelurile la 112 îi vor trimite pe oamenii legii în misiuni dificile. Marți, un flagrant delict dejoacă planurile de înșelăciune a doi bărbați, iar miercuri, distracțiile periculoase duc la sancțiuni usturătoare și pedepse dure pentru un grup de tineri puși pe șotii.

În episodul de joi, răzbunarea și gândurile negre pun stăpânire pe un bărbat care comite o tentativă de omor, iar vineri, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale cercetează un caz de tâlhărie calificată și furt.

Ultimele episoade din serialul Oamenii Legii vor fi difuzate în săptămâna 4-8 decembrie, vineri fiind ultima zi în care telespectatorii AXN îi pot vedea pe cei opt polițiști în acțiune.

Serialul, realizat la nivel local, beneficiază de sprijinul Poliției Române si al Corpului Național al Polițiștilor, atât la nivel logistic, prin punerea la dispoziția echipei de producție a echipamentelor de supraveghere și recuzită, cât și la nivel de consultanță privind scenariul fiecărui episod, din dorința de a prezenta cât mai veridic fiecare caz, dar și pentru a oferi telespectatorilor o imagine cât mai reală asupra activității de zi cu zi din viața unui polițist.

Oamenii Legii se bazează pe formatul internațional Karlsbridge, Police in action.

Promo Oamenii Legii sezon 2: