Când intuiția se întâlnește cu alegerile care pot influența premiul cu care pleci acasă... e clar – e loc de distracție și de câștiguri mari!

Show-ul care îi ține pe toți cei de acasă în emoții până la deschiderea ultimei cutii este aproape de revenire. Cosmin Seleși și întreaga echipă s-au întors pe set și s-a dat startul filmărilor pentru sezonul trei din super emisiunea Batem Palma?.

După două sezoane, 150 de concurenți au fost deja extrași de către calculator, iar aceștia au câștigat premii în valoare de peste 1.500.000 de lei, reușind să-și ducă la împlinire unele dintre cele mai importante visuri. Chiar dacă intuiția i-a mai înselat, uneori, și au mers până la capăt cu o cutie care ascundea 1 ban, toți cei care au fost aleși au trăit una dintre cele mai intense experiențe din viața lor. Iar acest lucru s-a văzut și în numărul ridicat de înscrieri pentru noul sezon.

Nici nu-mi dau seama când a trecut timpul de la momentul în care am început filmările pentru acest show. Cu emoție, ne-am dat întâlnire cu publicul, iar ei ne-au fost alături zi de zi, reușind să transforme Batem Palma? într-o emisiune de neratat. Sunt mândru de întreaga echipă și sunt încântat să spun că deja am pornit la drum pentru noul sezon. I-am cunoscut pe primii concurenți, iar energia este la cote înalte. Ce să mai? Abia aștept să vedeți și voi ce surprize vă aducem! Fiți cu ochii pe noi. Vă îmbrățișez”, spune Cosmin Seleși odată cu începerea filmărilor pentru sezonul trei.

Ca de fiecare dată, doamna avocat Eugenia Bobe va pregăti în mare secret așezarea sumelor în cutii și va păstra întregul mister, fără a le oferi vreun indiciu concurenților, astfel încât aceștia să-și poată testa intuiția pe tot parcursul emisiei.

Cine vor fi primii concurenți? Pe cine va alege calculatorul? Dar mai ales... cu ce sume vor pleca acasă cei aleși? Vom afla, în curând, în sezonul trei, la PRO TV și pe VOYO!

Până atunci, pentru a vedea imagini de la filmări, puteți urmări conturile de social media ale show-ului!