Echipa filmului pornește într-o caravană cu proiecții speciale în 18 orașe din țară.
În septembrie 2022, Tibi Ușeriu demara planul de a străbate țara în alergare pe Via Transilvanica, primul traseu de lungă distanță din România, proaspăt amenajat de Asociația Tășulasa Social. I se alăturau alți opt sportivi de anduranță. Aproape 1.400 de kilometri, peste 30.000 de metri diferență de nivel, în 25 de zile.
Multe aveau să se întâmple între aceste două borne care cuprind o țară (Putna – Drobeta-Turnu Severin) și multe motive pentru abandon: amenințarea urșilor și a câinilor de stână, rătăciri în noapte, alergări fără oprire pe soare și pe ploaie, până se jupoaie pielea, cad unghiile și toate măștile. Niciunul dintre participanți nu era finalist garantat. Toți știau că suferința este inevitabilă.
“Apă și talpă e mai mult decât documentarea în priză directă a acestui proiect sportiv îndrăzneț. Sau un pretext pentru a arăta locuri spectaculoase din România. Pe parcursul filmării am aflat că avem ceva de învățat din povestea fiecărui sportiv. Și că există un fir mai lung care le leagă. Cu pași mici, oameni obișnuiți pot face lucruri însemnate. Documentarul nostru este și despre ce se întâmplă când ne punem în cap o idee mare și ne ținem de ea”, au declarat regizorii Mircea Gherase și Lucian Mircu.
Tibi Ușeriu, Corneliu Buliga, Toma Coconea, Eva Hochbauer, Florin Alexandru, Cristian Deac, Adrian Pavăl, Cornel Pop și Paul Vulturar sunt cei nouă protagoniști ai încercării de a alerga de la Putna, din nord, până la Dunăre.
“Dacă te gândești că o să alergi 1.400 de kilometri timp de 20 de zile și n-o să te doară nimic, te înșeli amarnic. O să te doară și o să te doară foarte repede“, spunea Tibi Ușeriu înainte de startul cursei.
Sportivi de anduranță recunoscuți la nivel mondial, dar și un supraviețuitor de cancer, o ultramaratonistă, un analist comportamental, un tată de familie cu talent pentru comedie, un alergător care își ignoră vârsta în ciuda avertismentelor medicilor, fiecare protagonist are o poveste de viață captivantă. Iar la drum lung ai timp să îți revezi viața. Acesta este punctul de pornire al filmului realizat de Mircea Gherase și Lucian Mircu.
Apă și talpă a avut o primă proiecție la festivalul Ceau, Cinema! (Timișoara) și a luat premiul pentru cel mai bun film românesc la Alpin Film Festival (Brașov, septembrie 2024).
Din 8 noiembrie echipa filmului dă întâlnire publicului, pentru început, în 18 orașe: Arad, Baia Mare, Bacău, Bistrița, Brașov, Brăila, București, Cluj-Napoca, Câmpina, Constanța, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Galați, Piatra Neamț, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș, Timișoara.
Bilete și lista proiecțiilor speciale în prezența echipei se găsesc aici:
https://www.viatransilvanica.com/ro/caravana-apa-si-talpa/
Lista completă a cinematografelor și programul proiecțiilor vor fi disponibile și pe pagina de Facebook a filmului:
https://www.facebook.com/ApasitalpaFilmul
Instagram: https://www.instagram.com/apa.si.talpa_filmul/
Distribuția în cinematografele din România este realizată de către Domestic Film, cu sprijinul CNC.
Trailer oficial: