Vasile Alboiu, Creative Director PRO TV: „AI-ul se dovedește clar o unealtă extraordinară, însă, factorul uman, inspirația, au rămas în continuare și fac, cu adevărat, diferența”.

De-a lungul timpului, echipa de Creație PRO TV a prezentat telespectatorilor imagini inovatoare care ilustează informații din producțiile companiei. Anul acesta, echipa a dus aceste proiecte la următorul nivel și a introdus în procesul de creativitate umană și Inteligența Artificială pentru toate ID-urile de post ale producțiilor din grila de primăvară.

„AI-ul, dincolo de abordările emoționale, se dovedește clar o unealtă extraordinară în multe domenii, de la medicină la media. Am vrut să punem la treabă această unealtă și să explorăm noi direcții în care să implicăm creativitatea. Rezultatele au fost foarte interesante și ne-au făcut să înțelegem poate și mai mult cât de importantă și deloc replicabilă e creativitatea umană. Sigur că toate încercările au fost făcute mai rapid cu AI-ul decât lucrând manual, însă asta ne-a permis să gândim mai bine, să avem mult mai clar ceea ce ne dorim și să putem articula într-un mod general valabil rezultatul. Acum avem mult mai mult timp să „rafinăm” execuțiile, însă, factorul uman, inspirația, au rămas în continuare și fac, cu adevărat, diferența. Ca în orice misiune de pionierat, erorile sunt inerente, dar fac parte din procesul de invățare. Inteligența Artificială deja ocupă un loc din ce în ce mai important în viața noastră... și nu e decât începutul”, Vasile Alboiu, Creative Director PRO TV.

Vasile Alboiu Creative Director PRO TV

Evoluția face parte din natura umană. În urmă cu doar câțiva ani nu ne imaginam pe ce descoperiri ne vom baza în zilele noastre așa cum, la momentul actual, nu putem știi clar cum ne va surprinde viitorul. În diferite ocazii, PRO TV a folosit AI pentru punerea în scenă a unor momente creative.

Arthur C. Clarke spunea: „Cei mai inteligenți locuitori ai planetei în viitor nu vor fi oamenii sau maimuțele, ci vor fi mașinile, descendente ale calculatoarelor de astăzi”. Un pic sumbru… Poate că în această perioadă destul de tumultoasă din toate punctele de vedere, AI-ul este unul dintre subiectele discutate și, în același timp, controversate. Putem spune că AI-ul trece, în acest moment, printr-o fază de pionierat și ca orice nouă și foarte importantă descoperire, provoacă în același timp frică, dar și admirație”, a declarat Vasile Alboiu, Creative Director PRO TV.

Rezultatele echipei de Creație pot fi urmărite, în fiecare zi, la PRO TV și pe paginile oficiale de social media.

Survivor vizual


Din aceeasi categorie...

Au început filmările pentru sezonul doi al serialului Tătuțu’!

Au început filmările pentru sezonul doi al serialului Tătuțu’!

Anghel Damian: „Următorul sezon este plin de răsturnări de situație. Este exact cel mai jos punct al existenței lui Bebe Măcelaru”.

Magicienii dincolo de Waverly Place: Din 24 martie, la Disney Channel

Magicienii dincolo de Waverly Place: Din 24 martie, la Disney Channel

Magicienii dincolo de Waverly Place, continuarea mult așteptată a serialului premiat cu Emmy® Magicienii din Waverly Place, se va difuza începând cu 24 martie, de luni până vineri, de la ora 20:20 la Disney Channel. ...

De ce iubesc românii serialele turcești? Ce putem vedea pe DIZI în 2025!

De ce iubesc românii serialele turcești? Ce putem vedea pe DIZI în 2025!

Ce au special serialele turcești care captivează publicul din întreaga lume, inclusiv din România?

Finalul lunii martie aduce premiere pline de magie din seria Luna Femeii la DIVA

Finalul lunii martie aduce premiere pline de magie din seria Luna Femeii la DIVA

Ne apropiem de finalul lunii martie cu noi premiere pline de magie romantică din seria specială Luna Femeii la DIVA.

Premierele lunii aprilie 2025 pe National Geographic și Wild

Premierele lunii aprilie 2025 pe National Geographic și Wild

Luna aprilie vine cu documentare captivante la National Geographic și National Geographic Wild! Printre cele mai așteptate titluri:

Disney+ și Lucasfilm fac disponibile pe YouTube trei episoade din sezonul 1 al serialului Andor

Disney+ și Lucasfilm fac disponibile pe YouTube trei episoade din sezonul 1 al serialului Andor

În plus, o nouă recapitulare de 14 minute a sezonului 1 este disponibilă pe YouTube, înainte de începerea noului sezon. Sezonul 2 debutează pe Disney+ pe 23 aprilie.

Drumul spre World Cup 2026: România - Bosnia, se vede vineri, în direct la Antena 1

Drumul spre World Cup 2026: România - Bosnia, se vede vineri, în direct la Antena 1

Antena 1 transmite primul meci din Drumul spre World Cup 2026: România - Bosnia, vineri, ora 21:45.

Premiere ce vor ajunge la inimă în Luna Femeii la Diva

Premiere ce vor ajunge la inimă în Luna Femeii la Diva

Între 18 și 23 martie, continuăm să sărbătorim Luna Femeii la DIVA, cu filme romantice îndrăgite și premiere de neuitat, în fiecare seară, de marți până duminică, la ora 20:00.

Anora – Filmul câștigător al Premiului Oscar, disponibil acum pe Sweet TV

Anora – Filmul câștigător al Premiului Oscar, disponibil acum pe Sweet TV

Platforma de streaming Sweet TV aduce în premieră pentru pasionații de filme din România filmul Anora, câștigătorul Premiului Oscar pentru Cel Mai Bun Film la cea de-a 97-a ediție a Premiilor Academiei. ...

Adrian Ștefan se alătură distribuției serialului Ana, mi-ai fost scrisă în ADN

Adrian Ștefan se alătură distribuției serialului Ana, mi-ai fost scrisă în ADN

Actorul Adrian Ștefan se alătură distribuției serialului original ce poartă semnătura Ruxandra Ion și este produs de Dream Film Production.

Martie la BBC First: Premiere pline de mister și povești puternice

Martie la BBC First: Premiere pline de mister și povești puternice

BBC First aduce în luna martie o selecție de titluri captivante, pline de mister, dramă și suspans – de la thrillere polițiste la povești emoționante.

El Turco – serialul istoric al anului, din 21 martie, exclusiv pe Voyo!

El Turco – serialul istoric al anului, din 21 martie, exclusiv pe Voyo!

Când nu mai ai nimic de pierdut, devii de neînvins! Din cenușa războiului și flăcările iubirii se ridică un conducător legendar: EL TURCO!

Mihaela Tatu deschide arena dezbaterilor În direct cu România, azi, de la ora 17

Mihaela Tatu deschide arena dezbaterilor În direct cu România, azi, de la ora 17

Azi, de la ora 17, la Antena 1, Mihaela Tatu inaugurează arena dezbaterilor de la În direct cu România cu un subiect extrem de actual la nivel social: certificatul de căsătorie – iubire sau obligație? ...

Noul sezon Chefi la cuțite începe în forță diseară, la Antena 1

Noul sezon Chefi la cuțite începe în forță diseară, la Antena 1

Jurații se întrec pentru o nouă amuletă și întâlnesc concurenți cu experiențe de viață uluitoare.

Puterea cere sacrificii, în Tătuțu'

Puterea cere sacrificii, în Tătuțu'

Instabilitatea se face simțită în rândul interlopilor aflați sub conducerea lui Nelu Stavrositu, iar conflictul dintre el și Bebe Măcelaru nu face decât să tulbure lucrurile și să riște expunerea tuturor în fața brigăzii comisarului Co...

Cronica Cârcotașilor revine la Prima TV cu sezonul 51

Cronica Cârcotașilor revine la Prima TV cu sezonul 51

Pregătiți telecomenzile, ascuțiți ironiile și puneți popcornul la îndemână, pentru că, din 12 martie, Cronica Cârcotașilor se întoarce!

Noutățile lunii martie 2025 la Disney+

Noutățile lunii martie 2025 la Disney+

Serviciul de streaming Disney+ este casa filmelor și a serialelor de la Disney, Pixar, Marvel,Star Wars, National Geographic și Star, și găzduiește în exclusivitate producțiile originale Disney+.

Luna Femeii la Diva continuă cu premiere în care iubirea învinge orice obstacol

Luna Femeii la Diva continuă cu premiere în care iubirea învinge orice obstacol

Martie este Luna Femeii, iar în a doua săptămână a lunii te invităm să te bucuri de o nouă serie de premiere special selecționate de DIVA.

Nickelodeon aduce noi surprize pentru programul din luna martie

Nickelodeon aduce noi surprize pentru programul din luna martie

Nickelodeon revine cu o lună plină de aventură și mister, aducând noi sezoane și episoade captivante din serialele preferate.

The Apprentice, cu Sebastian Stan în rolul lui Donald Trump e acum pe Max

The Apprentice, cu Sebastian Stan în rolul lui Donald Trump e acum pe Max

The Apprentice: Povestea originii lui Trump / The Apprentice a intrat pe Max pe 7 martie.

Generația de Suflet: Remus Achim revine cu o mini-serie documentară despre tricolori, exclusiv pe Voyo din 14 martie

Generația de Suflet: Remus Achim revine cu o mini-serie documentară despre tricolori, exclusiv pe Voyo din 14 martie

Federația Română de Fotbal aduce în fața publicului un nou proiect dedicat Echipei Naționale.

Happy Channel aniversează 9 ani de existență pe piața media

Happy Channel aniversează 9 ani de existență pe piața media

Mâine, de Ziua Internaţională a Femeii, postul Happy aniversează 9 ani de la lansarea pe piaţa televiziunilor dedicate femeilor.

Serialul original Paradise va avea un al doilea sezon

Serialul original Paradise va avea un al doilea sezon

Disney+ a anunțat că serialul original dramatic Paradise, de la 20th Television, a fost reînoit pentru un al doilea sezon.

Robert și Elena Tudor au câștigat Power Couple - sezonul 2

Robert și Elena Tudor au câștigat Power Couple - sezonul 2

Nouă cupluri. Opt săptămâni. O experiență de viață ce nu va putea fi uitată vreodată. Provocări care i-au scos din zona de confort și le-au arătat că imposibilul nu există, atât timp cât ai o bună comunicare cu partenerul și găse�...

Voyo prezintă un documentar eveniment - Theo Rose: Pe vechi. O călătorie în timp

Voyo prezintă un documentar eveniment - Theo Rose: Pe vechi. O călătorie în timp

Muzica are puterea de a traversa timpul, de a emoționa și inspira noi generații chiar și la zeci de ani distanță.