O nouă săptămână, o nouă bornă pentru iubita echipă de fotbal care-și scrie parcursul în liga secundă!

Atletico Textila se confruntă deja cu primele probleme, odată cu întâiul meci oficial din acest sezon! Ce se petrece cu nea Traian și ai lui, putem descoperi, în exclusivitate pe VOYO, în cel de-al patrulea episod din acest sezon!

Hotărât să-i motiveze pe ai lui și să le ridice moralul, nea Traian le-a pregătit un discurs important înainte de această zi importantă pentru ei: ”sunteți o echipă tânără. Suntem în primul an în liga a doua și jucăm cu o echipă care a terminat pe locul patru. Nu pot să vă cer să câștigați, dar pot să vă cer să vă găsiți vocea”. Va reuși el să le dea avântul necesar? Sau ceva neprevăzut se va isca?

Vom afla împreună ce mare brânză se întâmplă”, va spune comentatorul meciului, înainte ca arbitrul să îi aducă pe jucătorii celor două echipe pe teren. Prima adversară va fi Telemeaua Sibiului, însă provocările vor apărea chiar dinainte de startul meciului, atunci când Junior va descoperi că mama lui a venit la stadion însoțită de patronul clubului advers, unul dintre cei care i-au pus deja probleme în trecut în afaceri! Ce se va întâmpla cu Atletico și cum se va încheia primul lor meci în liga secundă?

Ce o va face pe Iuliana să declare: ”eu sunt stâlpul acestei organizații” și din ce impas va reuși ea să scoată clubul, descoperim doar accesând platforma! Tot în acest mod, putem vedea și ce discuții vor apărea între o parte dintre jucătorii Atletico, dar și cât de important este rolul pe care-l joacă Nea Florin (Andi Vasluianu) pentru băieți!

Un lucru e clar: un nou episod, o nouă șansă pentru starea de bine a celor de acasă! Primele patru episoade din noul sezon sunt deja disponibile pe VOYO! Nu ratați Atletico Textila!


Din aceeasi categorie...

Săptămâna iubirii la Nostalgia TV

Săptămâna iubirii la Nostalgia TV

În februarie, luna iubirii, Nostalgia TV invită telespectatorii să trăiască cele mai frumoase povești de dragoste, într-o selecție rafinată de filme și seriale clasice.

Primul episod din serialul Tătuțu’, astăzi, la Pro TV

Primul episod din serialul Tătuțu’, astăzi, la Pro TV

Povestea CLANUL începe cu TĂTUȚU’... Cum a decurs ascensiunea lui Bebe Măcelaru’ spre vârful propriului clan, la începutul anilor 2000, cine i s-a opus, dar și cine i-a fost alături încă din primele momente – toate vor fi dezvăluite ...

Noutățile lunii februarie 2025 la televiziunile Warner Bros. Discovery

Noutățile lunii februarie 2025 la televiziunile Warner Bros. Discovery

Februarie se transformă într-o lună spectaculoasă pentru telespectatorii Warner Bros. Discovery, unde romantismul se împletește perfect cu adrenalina sporturilor de iarnă.

AXN aduce în luna februarie emoții, râsete și actori emblematici de la Hollywood pe micile ecrane

AXN aduce în luna februarie emoții, râsete și actori emblematici de la Hollywood pe micile ecrane

În luna februarie, AXN pregătește telespectatorilor o selecție unică de filme de acțiune, drame, comedii romantice perfecte pentru Valentine's Day și interpretări impresionante ale legendarului Kevin Costner. ...

Dragoste fără hotare, serialul lunii iubirii, la Kanal D

Dragoste fără hotare, serialul lunii iubirii, la Kanal D

O poveste plină de pasiune, dar şi de pericole se desfaşoară într-un sat de la malul Marii Negre; în distribuţie, actori cunoscuţi publicului din România.

Serialul Drumul spre casă continuă la Diva cu sezonul 2

Serialul Drumul spre casă continuă la Diva cu sezonul 2

Serialul Drumul spre casă / The Way Home (2023-prezent) continuă cu sezonul doi la DIVA iar fanii vor putea urmări noi episoade începând cu 10 februarie, în serile de luni, de la ora 20:00.

Noutățile lunii februarie 2025 pe Netflix

Noutățile lunii februarie 2025 pe Netflix

Luna iubirii vine cu o selecție cât se poate de specială și variată de titluri.

Noutățile lunii februarie 2025 la Disney+

Noutățile lunii februarie 2025 la Disney+

Serviciul de streaming Disney+ este casa filmelor și a serialelor de la Disney, Pixar, Marvel,Star Wars, National Geographic și Star, și găzduiește în exclusivitate producțiile originale Disney+. ...

Nickelodeon aduce noi episoade din emisiunile preferate ale celor mici, în februarie 2025

Nickelodeon aduce noi episoade din emisiunile preferate ale celor mici, în februarie 2025

Nickelodeon continuă să ofere momente de distracție și aventură pentru copii, aducând episoade noi, precum și un eveniment special la început de an.

Noutăți MAX - februarie 2025

Noutăți MAX - februarie 2025

Februarie este luna în care sporturile de iarnă și vacanțele exotice se întâlnesc pe Max.

Antena 1 anunță concurenții sezonului 21 Te cunosc de undeva!

Antena 1 anunță concurenții sezonului 21 Te cunosc de undeva!

Artiștii cunoscuți și cei aflați la început de drum promit un show de neratat.

În această seară, de la 20:30, începe Survivor România 2025

În această seară, de la 20:30, începe Survivor România 2025

Așteptarea a luat sfârșit, în această seară, la 20:30, la PRO TV și VOYO începe Survivor România!

Premieră la Cinemaraton: Goana după aurul dacic

Premieră la Cinemaraton: Goana după aurul dacic

Duminică, 2 februarie, de la ora 21:00, Cinemaraton TV prezintă în premieră în România un documentar istoric exceptional, Goana după aurul dacic, în regia lui Andrei Nicolae-Teodorescu.

Filme pline de mister - Premierele lunii februarie la Diva

Filme pline de mister - Premierele lunii februarie la Diva

Seria specială Filme pline de mister continuă și în februarie, în fiecare seară de miercuri, de la ora 20:00.

Jaful secolului, regizat de Teodora Ana Mihai prezentat la Festivalul Film de la Rotterdam

Jaful secolului, regizat de Teodora Ana Mihai prezentat la Festivalul Film de la Rotterdam

Proiecțiile vor avea loc pe 31 ianuarie, 1, 2 și 8 februarie) - primele trei proiecții beneficiind și de discuții cu publicul la care vor participa regizoarea Teodora Ana Mihai și o parte din membrii echipei olandeze.

Experiențe unice la noul Happy Cinema Colosseum!

Experiențe unice la noul Happy Cinema Colosseum!

Miercuri, 29 ianuarie, a avut loc deschiderea oficială a celui mai nou cinematograf din rețeaua #HappyCinema – un multiplex premium situat în Colosseum Mall.

Junior, pe prima pagină din ziare, în Atletico Textila

Junior, pe prima pagină din ziare, în Atletico Textila

Toate par să meargă bine pentru Atletico Textila... Jucătorii se înțeleg între ei, nea Traian ascultă de Junior (Matei Constantin), iar antrenamentele merg ca unse.

Sezonul 15 Românii au talent începe în această seară!

Sezonul 15 Românii au talent începe în această seară!

A venit momentul! Românii au talent, cel mai iubit show de televiziune, își redeschide porțile pentru o călătorie surprinzătoare, în cel de-al 15-lea sezon!

Karina Jianu, despre rolul din serialul original Ana, mi-ai fost scrisă în ADN

Karina Jianu, despre rolul din serialul original Ana, mi-ai fost scrisă în ADN

Cel mai nou serial original semnat de Ruxandra Ion, Ana, mi-ai fost scrisă în ADN, difuzat în fiecare joi, de la 20.30, la Antena 1, aduce pe micile ecrane o poveste captivantă despre curaj, destin și regăsire. ...

Prima TV pregătește un nou format de quiz show dinamic, 50/50

Prima TV pregătește un nou format de quiz show dinamic, 50/50

Prima TV provoacă telespectatorii să ia parte la un nou quiz show, un concurs în care inteligența și viteza de reacție contează.

Amy Adams este Nightbitch într-un nou film pe Disney+

Amy Adams este Nightbitch într-un nou film pe Disney+

Filmul Cățeaua de noapte /  Nightbitch produs de Searchlight Pictures și regizat de Marielle Heller după un scenariu propriu este disponibil acum pe Disney+.

Transfer important la Atletico Textila!

Transfer important la Atletico Textila!

În fiecare sâmbătă, noi episoade ale serialului Atletico Textila sunt disponibile exclusiv pe VOYO!

Documentarul Căderea lui Diddy este acum disponibil pe Max

Documentarul Căderea lui Diddy este acum disponibil pe Max

Începând cu 28 ianuarie, platforma Max lansează Căderea lui Diddy / The Fall of Diddy, un nou serial documentar creat de producătorii seriei Partea întunecată a emisiunilor pentru copii / Quiet on Set. ...

Disney+ lansează astăzi un nou serial plin de mister și intrigi, Paradise

Disney+ lansează astăzi un nou serial plin de mister și intrigi, Paradise

Astăzi, Disney+ a lansat serialul original Paradise, in care creatorul Dan Fogelman (This is us) face din nou echipă cu actorul Sterling K. Brown.