Actorii celebri vor fi la ordinea zilei, iar poveștile cu impact vor face deliciul privitorilor, îndemnându-i să rămână în fața micilor ecrane.
Sloganul noii campanii de imagine AMC, Filme captivante la orice oră descrie cel mai bine oferta postului de televiziune, astfel încât în orice moment din zi sau din noapte, telespectatorii pot urmări filme și seriale aclamate de critici, așa cum este ultimul sezon din Better Call Saul, ori producții ce fac parte din lista celor ce trebuie vizionate cel puțin o data-n viață, precum The Green Mile / Culoarul Morții cu Tom Hanks.
În luna noiembrie, AMC poartă telespectatorii prin toate stările și sentimentele, de la agonie, speranță și neputință - prin filmul Patimile lui Hristos / The Passion of the Christ - producția lui Mel Gibson nominalizată la 3 premii Oscar, în care joacă și actrița româncă Maia Morgenstern – la acțiune, ambiție și adrenalină – prin filme precum Kickboxer, Asasini / Assassins sau câștigătorului premiului Oscar Ticăloși fără glorie / Inglourious Basterds al lui Quentin Tarantino, trecând și prin râsete și comedie cu Malavita: O familie criminală și ajungând la dramă cu Diamantul Sângeriu / Blood Diamond, nominalizat la 5 premii Oscar și groază, prin filmul Sărbătoarea Morții Mele / Death of Me.
AMC promite filme de excepție, nu doar în luna noiembrie, ci pe tot parcursul anului! Este locul perfect pentru destindere, pentru acțiunea care depășește imaginația, pentru poveștile care fac diferența și au puterea să schimbe vieți și destine.
Televiziunea AMC este disponibilă în pachetele marilor companii de cablu din întreaga țară!
AMC Networks International (AMCNI) a crescut, în ultimii ani, investițiile în România pentru a asigura telespectatorilor acces la conținutul atractiv și popular al televiziunilor din portofoliul său.
AMC înseamnă filme captivante la orice oră!