Decizii luate în spatele cortinei și secrete niciodată spuse ies la lumină într-un interviu eveniment realizat de jurnalistul Anderson Cooper cu Prințul Harry, Lumini și umbre.

Mâine seară, după Știrile PRO TV de noapte, românii vor putea descoperi detalii neștiute despre Casa Regală a Marii Britanii.

Prințul Harry va recunoaște că a fost „incredibil de naiv” cu privire la modul în care presa britanică a tratat povestea de dragoste dintre el și soția sa, Meghan Markle. De asemenea, acesta va spune că relația cu fosta actriță americană i-a dat o nouă perspectivă de a conștientiza lucrurile.

Interviul Prinţul Harry: Lumini şi umbre va putea fi urmărit mâine seară, de la ora 00:00, la PRO TV.

„Lucrurile prin care a trebuit să treacă Meghan au fost, într-o anumită măsură, asemănătoare cu cele prin care au trecut Prințesa Kate și Regina Consoartă Camilla, dar circumstanțele au fost foarte diferite”, îi va spune Harry lui Anderson Cooper.

„Dar apoi adaugi elementul cheie, pe care presa britanică a sărit imediat. Am intrat în toată această poveste fiind incredibil de naiv. Nu aveam idee că presa britanică era atât de bigotă. Din păcate, probabil că eram bigot înainte de relația mea cu Meghan.

În interviul acordat cu ocazia lansării noului său volum – Rezervă, Prințul Harry a explicat de ce ruptura de familia regală a fost atât de publică: ”De fiecare dată când am încercat să fac acest lucru în privat, au existat briefing-uri și scurgeri de informații și s-au răspândit povești împotriva mea și a soției mele”, îi va spune Harry lui Cooper. „Știi, mottoul familiei este: Niciodată nu te plângi și nu dai explicații. Dar este doar un motto”.

Ce va răspunde Harry la întrebarea: ”Mai vorbești cu tatăl tău?” și ce se ascunde în spatele poveștii care a zguduit lumea vedem marți seară, după Știrile PRO TV, de la miezul nopții.


Din aceeasi categorie...

Disney+ anunță un noul serial original - Ed Sheeran: The Sum of it All

Disney+ anunță un noul serial original - Ed Sheeran: The Sum of it All

Cele patru episoade ale serialului documentar vor avea premiera globală, miercuri, 3 mai, pe Disney+

Serialul Prețul fericirii revine cu episoade noi, din 29 martie, la Kanal D

Serialul Prețul fericirii revine cu episoade noi, din 29 martie, la Kanal D

Îndrăgitul serial Prețul fericirii / Yasak Elma revine în casele milioanelor de telespectatori cu noi episoade din fascinanta poveste a familiei Argun.

Paris Police 1905 - Din 30 martie în exclusivitate la Focus Sat TV

Paris Police 1905 - Din 30 martie în exclusivitate la Focus Sat TV

În 30 martie, Focus Sat aduce în exclusivitate în România noua producție Canal+ Original Paris Police 1905 (sezonul 2 al serialului noir francez Paris Police 1900).

Fanii își iau rămas bun de la Monica Raymund, în sezonul 6 din Pompierii din Chicago

Fanii își iau rămas bun de la Monica Raymund, în sezonul 6 din Pompierii din Chicago

Pe 22 martie, la ora 16:50, DIVA va difuza primul episod din al șaselea sezon al serialului american Pompierii din Chicago / Chicago Fire (2012-prezent).

Steven Yeun și Ali Wong în primul trailer al serialului BEEF

Steven Yeun și Ali Wong în primul trailer al serialului BEEF

Netflix ne prezintă primul trailer al serialului Râcă / BEEF, o comedie neagră ce va putea fi văzută pe platformă în luna aprilie.

Familia Borgia, Gomora şi Sisi, serialele care îi vor încânta pe telespectatorii Kanal D2

Familia Borgia, Gomora şi Sisi, serialele care îi vor încânta pe telespectatorii Kanal D2

Kanal D2 se pregăteşte să vină în faţa telespectatorilor cu oferta variată a unei televiziuni generaliste, iar în componenţa programelor sale, ce vizează diferite categorii de public şi preferinţe, se înscriu şi serialele. ...

Bosch, un nou serial polițist, din 27 martie, la AXN

Bosch, un nou serial polițist, din 27 martie, la AXN

Serialul polițist, Bosch, inspirat din romanele celebrului scriitor Michael Connelly, poate fi urmărit din 27 martie, în fiecare luni seara, de la ora 22.00, cu episoade duble, pe AXN.

Când putem vedea pe SkyShowtime serialul Grease: Rise of the Pink Ladies

Când putem vedea pe SkyShowtime serialul Grease: Rise of the Pink Ladies

SkyShowtime a confirmat astăzi data lansării noului serial Grease: Rise of the Pink Ladies.

Platforma de streaming TV5MONDEplus este disponibilă acum și în română

Platforma de streaming TV5MONDEplus este disponibilă acum și în română

Un milion de case din România urmăresc deja canalul TV TV5MONDE Europe în fiecare săptămână.

Serialul Django, filmat în România, se lansează la Focus Sat din 24 aprilie

Serialul Django, filmat în România, se lansează la Focus Sat din 24 aprilie

După premiera de succes din Franța (unde este difuzat de CANAL+), noul serial western Django va fi difuzat pentru prima dată în luna aprilie și în alte țări europene, inclusiv în România prin intermediul Focus Sat. ...

Disney+ lansează primul teaser al sezonului 3 din Crime în imobil

Disney+ lansează primul teaser al sezonului 3 din Crime în imobil

Primul teaser trailer al sezonului 3 al aclamatului serial original de comedie, Crime în imobil / Only Murders in the Building a fost difuzat în timpul celei de-a 95-a ediții a Premiilor Oscar®.

Cronica Cârcotașilor se întoarce miercuri cu un sezon nou

Cronica Cârcotașilor se întoarce miercuri cu un sezon nou

Primăvara le aduce telespectatorilor Prima TV o veste bună: Cronica Cârcotașilor revine cu sezonul 47, unul mai amuzant și mai savuros.

Martie - Titlurile de neratat din Warner Bros. Discovery

Martie - Titlurile de neratat din Warner Bros. Discovery

Iată ce puteți vedea în luna martie la televiziunile din cadul Warner Bros Discovery.

The Croods: Family Tree este premiera de neratat la Minimax, în luna martie

The Croods: Family Tree este premiera de neratat la Minimax, în luna martie

Un nou serial care continuă aventurile din filmele Familia Crood începe pe 11 martie, la Minimax.

Editie specială Jocul cuvintelor cu Dan Negru, în această seară, de 8 martie

Editie specială Jocul cuvintelor cu Dan Negru, în această seară, de 8 martie

Dan Negru celebrează Ziua Internațională a Femeii, cu o ediție specială a emisiunii Jocul cuvintelor cu Dan Negru, difuzată în această seară, de la 22:30, la Kanal D. 

Focus Sat prezintă: Filme de dragoste românești emblematice

Focus Sat prezintă: Filme de dragoste românești emblematice

În prima lună a primăverii, Focus Sat TV a programat trei pelicule autohtone perfecte pentru îndrăgostiții de toate vârstele.

Aurelian Temișan, invitat la emisiunea 40 de întrebări cu Denise Rifai

Aurelian Temișan, invitat la emisiunea 40 de întrebări cu Denise Rifai

Aurelian Temișan, celebrul artist român, este invitatul ediției de duminica aceasta, de la ora 22:30, al emisiunii 40 de întrebări cu Denise Rifai, emisiune difuzată la Kanal D.

Sezonul 3 din Premisa unui dezastru mută investigația pe apă

Sezonul 3 din Premisa unui dezastru mută investigația pe apă

Din 16 martie, în fiecare joi, de la ora 21:00, DIVA difuzează – în premieră în România – câte două episoade din cel mai recent sezon din serialul Premisa unui dezastru / Departure.

Weekend de Oscar cu filme de referință la Warner TV

Weekend de Oscar cu filme de referință la Warner TV

15 lung metraje distinse cu cea mai râvnită statuetă din industria cinematografiei vor fi difuzate de Warner TV în avanpremiera celei de-a 95-a gale de decernare a Premiilor Academiei Americane de Film.

Au început filmările pentru cel de-al 19-lea sezon Te cunosc de undeva!

Au început filmările pentru cel de-al 19-lea sezon Te cunosc de undeva!

Au început filmările pentru cel de-al 19-lea sezon Te cunosc de undeva!, care va putea fi urmărit în curând, la Antena 1.

Miley Cyrus & Disney se reunesc pentru o producție muzicală originală Disney+

Miley Cyrus & Disney se reunesc pentru o producție muzicală originală Disney+

Disney+ sărbătorește lansarea celui de-al optulea album, Endless Summer Vacation al artistei Miley Cyrus printr-o produție originală specială denumită Miley Cyrus ‒ Endless Summer Vacation (Backyard Sessions). ...

Câștigătorii Nickelodeon Kids’ Choice Awards 2023

Câștigătorii Nickelodeon Kids’ Choice Awards 2023

Nickelodeon’s Kids’ Choice Awards 2023 și-a desemnat câștigătorii în acest weekend, pe 4 martie, la Microsoft Theatre din Los Angeles

History Channel celebrează poveștile femeilor care au scris istorie cu o donație de cărți pentru 25 de școli din România

History Channel celebrează poveștile femeilor care au scris istorie cu o donație de cărți pentru 25 de școli din România

History Channel dedică luna martie femeilor care au făcut istorie, continuând să sprijine studiul istoriei în sistemul educațional din România cu o nouă campanie de donație de cărți destinată elevilor și profesorilor din 25 de școli rom...

Fatal Attraction - In această primăvară, doar pe SkyShowtime

Fatal Attraction - In această primăvară, doar pe SkyShowtime

Cu Joshua Jackson și Lizzy Caplan în rolurile principale, Fatal Attraction, serial format din opt episoade, va putea fi urmărit exclusiv pe SkyShowtime în primăvara acestui an.

Netflix anunță nume noi în distribuția serialului The Residence

Netflix anunță nume noi în distribuția serialului The Residence

Netflix și Shondaland au anunțat nume noi pentru distribuția viitorului serial, The Residence, o dramă polițistă captivantă.